Vasile Dancu: “Suntem în stare să furam lumânarea de la capătâiul mortului”

Țara descoperă cu surpriză că banii nostri se scurg spre buzunarele clientelei politice și ne uităm cu surprindere ca și cum, acum, tocmai am aterizat cu toții la Otopeni și ne mirăm, după cativa ani de absenta din țară, ce a facut Boc cu minunata noastră patrie. Parcă nu am fost aici cu toții: politicieni, jurnaliști deontologi, vorba prietenului meu, Mircea Badea, opinie publică, electorat responsabil sau cumparabil. Este interesantă amnezia care parcă ne-a lovit pe toți în aceste momente, nimeni nu a știut că sub noi se naște un mare hău.

Incepând de la Guvernul Tăriceanu, nimeni nu s-a uitat la statistici sau toți s-au prefacut că nu înțeleg că vine criza. Nici macar în campania dură dintre Geoană și Basescu nu am vazut critici fundamentate despre proasta guvernare, ci mai degarbă atacuri la Traian Basescu – Dictatorul. Presa nu a verificat salariile bugetarilor, nici schemele umflate cu rude și prieteni, nimeni nu l-a intrebat pe Tăriceanu ce este cu jumatatea de milion de functionari aduși în sistem. Când Boc a propus 10 măsuri pentru ieșirea din criza, nimeni nu a monitorizat ce face, opoziția nu le-a urmărit să ne spună că măsurile nu le mai pune nimeni in practică, au rămas doar la conferinta de presă.

Perplexitatea asta simulată ascunde de fapt un lucru mai grav: complicitatea tuturor la prabusirea sistemului public. Unii au participat activ la jaful național, alții au fost prea prosti să urmărească o idee până la capăt, unii sunt complici pentru că sunt demagogi perfecți și fac politică doar din gură, altii pentru că le este lene, multi politicieni pentru că se uită doar in reflectoarele de pe platouri de televiziune.

Exista si o cauză structurală, un fel de hibă istorica. România nu a avut si nici acum nu are proiect. Noi nu ne propunem să ajungem undeva, nu programăm mijloace, nu facem un plan. Trăim pur si simplu, iar competitia politică se dă în jurul resurselor statului. Un vicepriministru recent, care a stat doar câteva luni, și-a dublat avearea în aceasta perioadă (averea cea din declaratia de avere). A plecat liniștit, rezolvase ceva epocal, pentru el si familia lui. Un individualism atroce ne împinge la acest tip de comportament rapace. Cred că am facut prea multe secole naveta intre pădure si bordei și nu avem sentimentul istoriei, al duratei. Suntem în stare să furam lumânarea de la capătâiul mortului, să ne furăm chiar și căciula pentru a nu ne pierde dexteritatea. In politică, singura regula este să te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar și demagogie. Când apare cieneva și vrea să ducă lucrurile înainte, repede este izolat de ceilalti și învins.

Complicitatea la prăbusirea României nu-i scuză pe cei care au fost la conducere. Culmea că acum unii au aerul de martiri, de sacrificati. O jurnalistă m-a întrebat ce părere am despre sacrificiul lui Boc. Care sacrificiu, nu este vorba de nici un sacrificiu!. A fost la început, poate, dar acum are deja vechime, e ca o boală cronica. Deja plătește lipsa de decizie, de competență sau chiar politicianismul demagogic al propriei echipe. E adevărat că a avut o grea moștenire de la Tăriceanu, dar în 2009 a dat stimulente financiare în administratie de aproape un miliard de euro. Daca ar fi demarat de la inceput o reforma dură eram acum aproape salvați iar eu eram de partea lui. Guvernul a anuntat zece măsuri, inclusiv reforma în administratie si standarde de cost pentru functiile publice, dar din zece puncte a ramas doar programul Rabla, cu cel mai mic impact economic, dar cel mai tare impact populist. Emil Boc, dincolo de faptul că este un om cinstit si bine intenționat, este vinovat că nu a reusit sa construiasca o echipa competitivă pentru Romania. Acum trebuie să-și ducă crucea, nu cred ca este o soluție sa tot schimbăm guverne. Din păcate, mi-am pierdut încrederea în resursele politice pentru depașirea crizei. Nu vom duce pînă la capăt nici o măsură, vom sacrifica tot ce se găsește si vom plăti costuri duble. Ne vom afunda intr-o sărăcie de durată, ne vom îndatora pentru cateva generații fără nici un rezultat.

Efectul cel mai grav al acestei complicități generalizate este faptul că în prostia noastră am început să demolăm statul, și asa destul de șubred. Multimea de analiști, politicieni, oengiști si guriști vor să renunțăm la functii publice, funcționari, armată, servicii secrete, jandarmi, dascăli, doctori. Adică să lasăm totul baltă, cum ne învață minunatul domn Patriciu, să închiriem de la dânsul și de la alții lucrurile de care avem nevoie in orgnaizarea socială. Reforma statului e una, dar complicitatea la distrugerea institutiilor organizarii colective e alta. Pun însă pariu că nu vom face distincția, iar peste câțiva ani vom urla isterizați că am fost convinși să distrugem totul. Cum am distrus agricultura, industria, CAP- urile, cultura, cooperatia, sistemul bancar – adică tot ce funcționa.

Suntem complici la propria noastră dramă și nu ne pasă, nu vedem, nu auzim când cineva trage semnale de alarmă. O sinucidere colectivă ghidată de frenezia distrugerii.

Cititi articolul si aici.
Vasile Dancu