Sorin Cîrțu a fost demis de CFR Cluj pentru incidentul de la Basel
Antrenorul lui CFR Cluj, Sorin Cîrțu, a fost demis de conducerea echipei din Gruia ca urmare a faptului că a spart un geam al băncii de rezerve la partida din Liga Campionilor cu FC Basel. Gruparea a comunicat că nu se poate asocia cu astfel de gesturi.
„Clubul CFR 1907 Cluj a decis să renunţe la serviciile antrenorului Sorin Cîrţu. Pentru că valorile şi imaginea clubului CFR 1907 Cluj nu pot fi asociate cu gestul antrenorului Sorin Cârţu din minutul 75 al partidei de la Basel, am decis ca relaţia de colaborare dintre clubul CFR 1907 Cluj şi domnul Sorin Cîrţu să înceteze. Ne cerem scuze pentru gestul lui Sorin Cîrţu, în primul rând faţă de UEFA, organizatorul competiţiei Champions League, clubului FC Basel 1893, suporterilor clubului nostru, şi tuturor iubitorilor fotbalului şi ai sportului în general. Începând de mâine, antrenorul principal al CFR 1907 Cluj va fi Alin Minteuan, acesta va fi ajutat de Paolo Potocnik şi Horea Cârlan. Ne cerem încă o dată scuze pentru gestul care nu face cinste sportului, Ligii Campionilor şi clubului CFR 1907 Cluj", se menționează într-un comunicat de presă semnat de președintele Iuliu Mureșan.
CFR Cluj a fost învinsă, marți, în deplasarea de la Basel, în Elveția, cu scorul de 1-0. În urma acestui rezultat ardelenii au fost eliminați din cupele europene.
Andrei Craciun