Optimal Media
  Stiri interne
15.02.2012

SGG il corecteaza pe premier: Nu toti lucratorii din institutiile administratiei centrale pot lucra intre 8.00-16.00


 


Miercuri, toata presa a vuit de faptul ca premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a uniformizat programul de lucru din administratia centrala, tot personalul din acest sector urmand sa lucreze intre orele 8.00 – 16.00, de luni pana vineri.


"Pur şi simplu am unificat programele de lucru în toate instituţiile administraţiei centrale, nu este absolut nicio altă problemă, cred, de fapt, că dacă într-adevăr ceva contează este ca timpul de lucru legal de la 8 la 16 să fie folosit cât mai bine. Există un program fix de lucru de la 8 la 16", a explicat Ungureanu.


Anterior,  secretarul general al guvernului, Attila Dezsi, declarase si el ca că programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate ale statului din ţară va fi armonizat, astfel că activitatea acestora se va desfăşura între orele 8 şi 16, la solicitarea primului ministru.


“De luni, programul tuturor autorităţilor publice centrale va fi între orele 8-16, în conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru că autorităţile centrale aveau programe diferite: unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00”, afirmase Attila Dezsi.


Iata ca Secretariatul general al Guvernului vine cu precizari in urma declaratiei de astazi a premierului, clarificand ca nu este vorba despre instituţiile de învăţământ, unităţile medicale, de urgenţă şi de intervenţie, precum si serviciile de relaţii cu publicul nu intră sub incidenţa uniformizării programelor de lucru în administraţia centrală dispuse de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, a precizat, miercuri, Secretariatul General al Guvernului (SGG).


"Secretariatul General al Guvernului a transmis vineri, 10 februarie 2012, o circulară către ministere şi instituţiile din Aparatul de lucru al Guvernului, prin care a solicitat dispunerea măsurilor necesare pentru instituirea programului de lucru care se va desfăşura de luni până vineri între orele 08:00 - 16:00, atât în cadrul ministerelor cât şi în cadrul instituţiilor publice aflate în subordine. În circulară s-a precizat că activitatea de relaţii cu publicul se va desfăşura cu respectarea dispoziţiilor legale", se arată într-un comunicat de presă remis de SGG.


"Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a dispus uniformizarea programului de lucru al Aparatului de lucru al Guvernului, precum şi al instituţiilor administraţiei publice centrale, pentru optimizarea activităţii şi a comunicării interinstituţionale”, se mai menţioneaza in comunicatul SGG.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.