Parada gândurilor (Student Press)

 „Gândesc , deci exist”, spunea Rene Descartes. Oare să fie de-ajuns doar să gândeşti pentru a trage concluzia că exişti? Cum, în ce fel,  despre ce, cine nu este important atunci când gândim? Cred că am putea adăuga acestei propoziţii simple, aplicată vieţii, „Gândesc frumos, deci exist frumos.” Gândurile noastre se reflectă în mod vădit în faptele noastre de cele mai multe ori.

Unul din pesonajele lui Guy de Maupassant a avut la un moment dat o replică destul de interesantă, spunea că ar fi vrut, dacă s-ar fi putut, să cumpere un bilet pentru un balcon de unde să vedă defilarea gândurilor celuilalt.

Având în vedere situaţia în care a fost pusă România datorită „flăcării violet”, am auzit persoane care spuneau că ar vrea să ştie ce este în mintea politicienilor. Oare să fie atât de bine să poţi fi în mintea cuiva, mai ales a unui politician pasionat de lucruri ezoterice?

Lăsând gluma la o parte, a participa la defilarea gândurilor cuiva are două laturi.

Una din laturi este pozitivă. Poate chiar ar fi bine să ştim ce gândesc nişte copii înfometaţi atunci când privesc prin geamul unui restaurant sau al unui fast-food unde copii răsfăţaţi, tineri fiţoşi, oameni ce li s-a urât cu binele(vorba românului) risipesc mâncarea. Nu cred că ar fi o imagine tare grozvă, dar măcar poate ne face să ne mai gândim şi la cealaltă faţă a societăţii.

Dar dacă am avea ocazia să vedem gândurile unei persoane aparent simple, care poate nu inspiră nici un fel de sentiment sau poate doar unul de repulsie pentru că este ALTFEL?  Se prea poate să descoperim o minte nu neapărat de geniu, dar una cel puţin de două ori mai inteligentă decât ne-am aştepta.

Cealaltă latură evident este una negativă pentru că cele mai multe gânduri ale noastre ca şi oameni, nu sunt şi cele mai respectabile.

Poate dacă am asista la astfel de parade nu am fi văzut decât gânduri îmbrăcate în egoism, invidie, ruşine, răzbunare şi lista poate continua.

Ce am spus până acum sunt lucruri pe care toţi le ştim, dar puţini luăm seama la ele.

Cu siguranţă nu vom reuşi niciodată să asistăm cu adevărat la valul de gânduri ce inundă mintea oricui, poate că nici nu trebuie. Dar putem, înainte de a lua anumite decizii, înainte de a spune ceva sau a acţiona cumva, putem să ne punem măcar în pielea celuilalt.

Dacă am încerca aceste mici exerciţii cu siguranţă universul din jurul fiecăruia dintre noi ar căpăta alte culori, culori mai calde, culori de bunătate, altruism, bucurie şi de ce nu dragoste.

Loredana Popa