Valentine’s day sau sărbătoarea „vrăjelilor”? (Student Press)

A trecut şi 14 februarie, uite-aşa s-a mai dus o sărbătoare americană, adică una cu un puternic iz comercial. Cu ce am rămas? Magazine pline de inimioare roşii de pluş, lumânărele, bombonele şi alte minuni în formă de inimioară. Creativă specia asta umană, n-am ce zice în privinţa aceasta.

Dar nu, nu vreau să lovesc prea dur în sărbătoarea cu ocazia căreia toţi îndrăgostiţii îşi declară iubire eternă. Chiar nu mă gândesc că se sărbătoreşte în cel mai fastuos mod în rândurile adolescenţilor, care, desigur, ştiu ce înseamnă dragostea, deşi după numai o lună se despart pentru că deja s-au plictisit unii de alţii. Unii sunt mai „fericiţi” că poate n-a durat nici o lună, aceasta deoarece s-au cuplat doar pentru a nu fi singuri de Ziua Îndrăgostiţilor.

„Te iubesc!”, „ I love you!”, „Je t’aime!”, ce uşor sunt spuse aceste cuvinte azi. Nu contează dacă peste câteva zile se „iubesc” atât de mult încât nu se mai pot privi.

Nu spun că nu-i frumos să-ţi declari dragostea, dar nu este lăudabil atunci când e una falsă, insipidă sau dacă doriţi, în limbajul înţeles de toţi: „vrăjeală”.

De ce trebuie să ne aducem aminte de dragoste numai o dată sau, în cazul românilor(Dragobetele), de două ori pe an?

De ce să nu celebrăm iubirea în mai multe zile sau de ce soţul să nu ofere flori şi ciocolată chiar şi fără să fie o ocazie sau de ce să nu pregătească soţiile câte o cină romantică mai des?

Are şi Valentine’s day o fărâmă de farmec, dar viaţa va fi inundată de adevărata magie doar dacă ne arătăm dragostea faţă de persoanele dragi în fiecare zi.

Loredana Popa