Viaţa şi semnele ei de punctuaţie (I)

Viaţa şi greşelile noastre

Viaţa începe cu o exclamaţie, se pune vigula ce impune o pauză de respiraţie în care să te opreşti din ritmul nebun al trăirii, să gândeşti şi să porneşti mai departe cu semnul sau semnele pe care tu ţi le scrii pe foaia subţire şi firavă a existenţei.

Şi, dacă, inevitabilul s-a produs, adică am menţionat că fiecare în parte îşi scrie ce semne de punctuaţie vrea pe foaia vieţii, atunci nu pot să omit faptul că noi putem să facem şi multe greşeli şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi cu scrisul.

O greşeală pe care suntem tentaţi să o facem este aceea că, din prea multă pasiune sau dintr-o stare de disperare, am putea să apăsăm prea mult pe condei şi, foaia, pentru că este fragilă şi firavă, s-ar putea rupe. Consecinţă-indiferent cât am încerca să lipim, să reparăm, hârtia vieţii nu va mai fi niciodată la fel.

O altă greşeală este aceea de a scrie nu foarte caligrafic, ci dezordonat. Dacă intervine dezordinea în viaţă şi lucrurile nu se întâmplă la timpul potrivit pentru că ori ne grăbim ori amânăm, cel mai probabil vor fi şi regrete.

Am putea face erori şi în ceea ce priveşte aşezarea corectă a semnelor de punctuaţie. În loc de a pune punct, punem virgulă, deşi fraza respectivă din viaţă trebuia să se termine demult şi să înceapă alta. Aceste greşeli s-ar putea preveni, dacă lăsăm ca mâna şi stiloul să ne fie ghidate precum cele ale unui şcolar când învaţă să scrie, şi de Cine altcineva ar putea fi ghidat mai bine decât de însuşi Inventatorul stiloului şi a foii vieţii.

Dar ce putem spune despre fiinţele cărora involuntar le-a fost dată o filă mult mai fină şi mai pretenţioasă decât a altora şi care riscă oricând să fie deteriorată. Sau poate sunt file pe al căror alb au scris alţii semne de punctuaţie pentru a da un sens negativ sau trist frazelor acestor vieţi năpăstuite.

De multe ori ne întrebăm de ce Creatorul foii nu i-a dat unui bolnav de leucemie o „hârtie” mai bună , sau unuia ce suferă de inimă un stilou mai eficient pentru a-şi scrie cu uşurinţă semnele de punctuaţie.

Da, semnele de punctuaţie, în fond despre ele trebuia să fie vorba, de fapt despre ele este vorba.

Ele sunt mici planete în universul de fraze ale vieţii. Şi-aşa  cum sunt planetele sunt şi semnele de punctuaţie: unele sunt mai pline de viaţă decât altele, unele mai colorate, altele mai pustii, unele mai pline de mister, altele nici măcar descoperite.

Semnul exclamării, semn al uimirii

Unul din semne este semnul exclamării. O liniuţă şi un punct. Simplu, dar cu multe semnificaţii.

Întrebând diverse persoane dacă viaţa le-ar putea fi reprezentată de un semn de punctuaţie care ar fi acela, majoritatea a răspuns că semnul exclamării li se potriveşte cel mai bine. Continuând sa întreb „de ce?” mi se răspundea uneori că au ales astfel pentru că încă mai sunt uimiţi de ceea ce natura le oferă sau exclamă a fericire la cele mai mărunte bucurii.

Alţii au răspuns  semnul exclamării, deoarece ei înşişi uimesc mereu şi-i surprind pe ceilalţi.

Şi în mare parte au dreptate pentru că şi un autor al unei propoziţii ar pune semnul exclamării spre a ajuta cititorul să capete acea stare de uimire.

Dacă sunt oameni al căror reprezentant este semnul exclamării, ei au un rol bine definit în societate, şi anume acela de a îndrepta atenţia celorlalţi asupra a ceea ce încă este frumos, pur, asupra minunilor ce se produc încă în lume deşi aceasta are pretenţia de a şti cauza tuturor lucrurilor.

Pe de altă parte, semnul exclamării capătă uneori şi un rol imperativ. Astfel că dacă viaţa ar fi fost reprezentată de acesta, dar în mod imperativ, atunci ea poate însemna că tendinţa ta de a-i conduce pe ceilalţi reiese în aproape toate conjuncturile deşi uneori ar trebui să dăm întâietate aproapelui.  Nu tot timpul ceilalţi au nevoie de şefi sau superiori care să le stea înainte, ci de prieteni care să le stea alături.

Deşi suntem diferiţi, am putea să ne însuşim puţin din ceea ce semnul exclamării semnifică. Putem face aceasta atrăgând atenţia asupra artelor frumoase, asupra naturii, asupra calităţilor sau talentelor nedescoperite ce zac în celelalte persoane.

Semnul întrebării şi instinctul înşelător

Lăsăm deoparte poteca semnului exclamării şi ajungem la semnul întrebării.

Cu toate că nu tuturora le este reprezentată viaţa de acesta, cu siguranţă toţi am avut momente în care am ridicat un semn al întrebării.

Vieţile caracterizate de acest semn fac parte din tipul acela care mereu întreabă înainte să acţioneze. Acest lucru este de apreciat în acele situaţii în care nu trebuie să se acţioneze din impuls.

De multe ori, noi, oamenii, continuăm să comitem greşeli pentru că acţionăm dintr-un instinct înşelător în loc să ne gândim  puţin la ceea ce ar urma.

Aşadar s-ar putea să fie nevoie să folosim mai des semnul întrebării pe drumul ce-l străbatem prin existenţă, dar cu grijă, să nu cădem în extrema cealaltă pentru că, citez: „O întrebare rumegată la nesfârşit macină precum o durere înăbuşită” Cioran.

Oricâte greşeli am făcut în textul vieţii sau oricât de mult am uitat să punem unele semne de punctuaţie , niciodată nu e prea târziu pentru a începe   scrierea unor fraze sau a unor semne mai frumoase pe fila vieţii noastre.

Şi...apropo, dacă viaţa dumneavoastră ar putea fi reprezentată de un semn de punctuaţie care ar fi acela şi de ce?

Loredana Popa