Despre presa de ieri si de azi...

Mass-media au fost mult timp recunoscute ca fiind unele dintre cele mai interesante şi mai eficiente căi de diseminare a informaţiilor. În cadrul contextului social, ele oferă relevanţa culturală şi suportul necesar formării ideilor şi a noilor tendinţe de reflecţie. Dezvoltarea sistemului global de acces la media facilitează expunerea publicului, acum mai mult ca oricând, la alte modalităţi de reflectare a realităţii, iar utilizarea transfrontalieră  a media a fost şi este vitală în promovarea gândirii de mocratice. Noile media, internetul de exemplu, au permis să se integreze şi să devină parte componentă a comunităţii globale, prin susţinerea diasporei de pretutindeni, în lume. Influenţa şi experienţa dobândite de media este acum mai mare ca oricând. Impactul media asupra comportamentului uman a fost îndelung dezbătut şi cercetat de-a lungul timpului.

Perioada dintre cele două războaie mondiale a indicat o îngrijorare şi o teamă crescânde în legătură cu puterea deplină a mass-media. În timpul anilor 20, mulţi oameni au devenit conştienţi de cât de răspândită şi de eficace fusese propaganda în timpul primului război mondial. După război folosirea publicităţii a crescut dramatic.

Hitler a intuit perfect ce impact are arta propagată maselor şi a avut privilegiul de a se folosi de talentul regizoarei Leni Riefensthall, care prin filmul său „Triumful voinţei”, a făcut din fuhrer un star.

Pe plai mioritic, Răcnetul Carpaţilor şi Vocea Patriotului Naţionale sunt antecedentele decente ale răcnetelor contemporane  şi vocilor atoateştiutoare patriotarde de prin carpato- danubiano- pontica presă autohtonă.  Ne-am pricopsit în proximele două decenii de la răzmeriţa decembrisă încoace, cu lătrători, exhibiţionişti şi exhibiţioniste, politicieni avizaţi şi neavizaţi, curve cu şi fără portofoliu, play boys de sorginte ciobănească în căutarea unui bănuţ cinstit, ingineri rataţi deveniţi jurnalişti notorii, psihologi cu şi fără cabinete... faună diversă şi perversă, toată cu faimă în presă.

Cum şcoala a devenit obligatoriu de opţională (adică cartea aia care după ce transpiri studiind, te pune pe mari gâduri, dacă ele există), au răsărit efluorescent droaie de presari şi presare, pentru simplul motiv că e l’usaje du monde să fii jurnalist. Biata limbă română în sintaxă, morfologie şi stilistică  a suferit subit de gută şi varice la un loc, iar elocinţa a început să sune a înjurătură pentru urechile nelucrate ale tinerilor aventurieri în ale presei.

Sub egida: m-a văzut vecina bunicii de la Cosăuţi, au început să fie etalate în plenitudinea goliciunilor fizice şi intelectuale sumedenie de enoriaşi şi enoriaşe disperaţi în a-şi depăşi anonimatul cotidian. Şi pentru că fenomenul a prins gumarabic, taman la rude cosăuţene, producători, editori, manageri mari şi mici au năvălit în întâmpinarea gustului educat de la balamaua porţii până la cluburile de fiţe, spre ostoirea cererii pupulare şi implicit înfăptuirea rating-ului, că la urma urmei, tre’ şi gura ficăruia să mânce ceva.

Ne-am delectat astfel spre luminarea minţilor noastre şi înfăptuirea catharsisului aristotelic  cu fenomene big brother pe sub uşă, pe gaura cheii, pe fereastră, sau mai rău, la liber, cu chiloţii în vine, într-o goliciune jurnalistică în faţa căreia şi „Povestea p...lii” a lui Ion Creangă ar roşi de invidie. Cu menţiunea că lucrarea cu pricina se află sub cheie la Biblioteca Academiei. Pentru cunoscători. Numai că povestitorul Amintirilor şi-a permis să divagheze după ce a lăsat patrimoniului literar naţional zestrea scriitoricească, devenind cam subiect de SUBIECTE la diverse examene, ca şi contemporanul său Eminescu, jurnalist consacrat în presa vremii sale. Ar fi necesar să mai amintim că în ţara asta şi-au tocit condeiele în slujba presei, literaţi pentru care articolul de presă însemna o creaţie literară intrinsecă: Caragiale, Camil Petrescu, Maiorescu, Macedonski, junimiştii, Gherea, mai apoi interbelicii, care practicau polemica usturătoare, dar cultă.

În spiritul noii ordini mondiale (citiţi naţionale), s-ar putea în viitorul apropiat, ai noştri copii să aibă parte de subiecte reformate la examenele de limbă şi litaratură română, din jurnalişti cu amprentă genetică sănătoasă în ale presei şi să ne trezim cu subiecte din Clik, Can-Can, Te pui cu blondele, ştirile de la ora 5, Sinteza zilei sau din personaje amprentate sănătos politic şi promovate riguros televizoristic, ce au revoluţionat biata noastră limbă română emanând succesuri,  branconaje şi alte benefice judecăţi axiologice.

A propos: „almanahele” din anii  40 prezentau voalat bordeluri, domnişoare mai disponibile decât un five o’clock, şi alte alea lumeşti, dar într-o manieră care nu agresa neinteresaţii dar informa interesaţii (asta în lipsa liniei 898989, în epocă). Aşa încât se poate deduce  că n-a existat perpetuu doar presă elitistă, ci de bun simţ. O mică diferenţă de nuanţă.

Cornel Petrescu