Tema saptamanii: Legea pupincurismului exacerbat

Să mă pupi în c...r. Total neacademic, vulgar, maidanez... Sau: folclor suburban aservit unui pseudointelectualism doritor de simpatizanţi mediocri.

Oricum ar fi el, pupatul în dos nu reprezintă o activitate executată dintr-o reală plăcere extatică. El este gândit milimetric, matematic, de către cel care îl execută, judecat fracţional, de tipul: nr. pupături/ zi =? Adică, cel care întreprinde coborâtul botului la nivelul dosului superiorului, se aşteaptă indubitabil la niscai recompense (şi aici intră orice fel de bonusuri: de la zâmbetul orgasmic- managerial al şefului,  la o primă, o funcţie, o poziţie pe podiumul într-o rână al ierarhiei sociale).

Desigur, expeditorul de facto al tirului pupicistic trebuie să fie posesorul unor buze gen ventuze, bine construite, lipsit de simţ olfactiv, eventual daltonist, ca să ignore realitatea vizuală de moment şi doritor până la pierderea de sine de parvenire cu orice preţ. Şi... preţul e... Dar ce înseamnă un pupat în dernier pe zi? Sau la urma urmei chiar multiplicate/zi. Şi arta cere sacrificii. Această cale de comunicare umană care nu aduce nici un beneficiu, darămite o mică plecăciune, la urma urmei nevinovată, la c...ul superiorului, sau mă rog, al celui de la care se aşteaptă o graţie, o atenţie, o clemenţă, o mărire...

Pupincurismul place îngrozitor românului (ca să ne limităm la spaţiul ancestral- mioritic), din cauze social obiective. Frustrat de o cultură educaţională reală, probabil leneş sau doar nefericit al societăţii postbelice, aruncat în urbanitate direct din matricea veşniciei satului romănesc, aşa cum era el, cu nasul lipit de vitrina aparent luminiscentă a unei societăţi noi pe care o tânjea până la disperare, nici un preţ nu a părut prea mare, doar ca să vadă şi el cum este să ocupi un jilţ.

Sărind etapele solidei instruiri, precum şotronul din praful uliţei copilăriei, practicantului pupincurismului i s-a părut mai uşor orice sport la fundul unui sus-pus decât cel ucării anevoioase instruirii temeinice, care ar fi trebuit să încununeze o carieră solidă, într-o societate echilibrată, ce astăzi, pentru noi vieţuitorii actuali, este utopie.

Aşa a fost instaurată la noi legea pupincurismului exacerbat, pentru că şi autorul şi primitorul provin din aceeaşi stirpe, cu o detentă ceva mai avansată pentru cel de-al doilea, dar cu dorinţa activă de-a fi cel puţin egalat, a celui dintâi.

P.S. Oare ce ar fi fost dacă meşterul Manole l-ar fi pupat în c...r (în româneasca neaoş actuală) pe Negru Vodă şi i-ar fi spus că nu va mai putea în veci să ridice altă monastire pentru pomenire mult mai luminoasă şi mult mai frumoasă? Probabil ar fi trăit până la adânci bătrâneţi, ar fi lucrat pe şest alte monastiri mai frumoase, s-ar fi îmbogăţit şi ar fi ajuns şi prim-ministrul domnitorului... sau vistiernic, sau stolnic, sau paharnic...

Numai că... românul timpului mitic românesc, meşterul Manole, s-a simţit inepuizabil în dimensiunea fiinţei creaţiei sale şi a plătit cu propria existenţă pământeană cutezanţa sincerităţii, zburând cu aripi de şindrilă şi îngopând astfel orgoliul unui domnitor vremelnic.

Noroc că balada Meşterului Manole nu mai reprezintă obiect de interes pentru lecţiile de limba romănă, aşa că cetăţenii noii ordini sociale româneşti sunt exoneraţi de orice fel de răspundere, fiind în deplină necunoştinţă de cauză a propriei literaturi şi istorii naţionale. (Desen: questioare.com)

Cornel Petrescu