Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/optimalm/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/optimalm/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/optimalm/lib/db/db.lib.php on line 256
Optimal Media - Satul vlascean la 1848
Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Dosare istorice
13.07.2010

Satul vlascean la 1848

Vlaşca” este numele pe care l-au dat, în secolul al VI-lea, slavii – când au pătruns şi s-au aşezat în această zonă – la început unei păduri din Muntenia centrală, pentru ca, treptat, această denumire să se extindă asupra întregului teritoriu dintre Carpaţi şi dunăre, însemnând, în esenţă, „Ţara Vlahilor”, a românilor, valah fiind forma sub care a fost consemnat secole de-a rândul poporul român în documentele de epocă, în special de cele bizantine1.


Zonă puternic populată în mileniul I, dovadă în acest sens numeroasele descoperiri arheologice, care atestă permanentă locuire a ei de către daco-romani2, apare menţionată pentru prima dată într-un document al lui Radu cel Mare, la 19 iulie 1498, prin care acesta întărea Mănăstiri Râncaciov mai multe sate, printre care şi cinci din judeţul Vlaşca „... şi din judeţul Vlaşca iarăşi din venitul domnesc din grâu şi orz, satele anume Băneştii şi Dobrineştii şi Vaideeştii şi Găeşti şi Străoşti...”3.


În secolele următoare, ţăranii vlăsceni şi-au adus o contribuţie deosebit de importantă la lupte pentru unitate şi independenţă naţională, fiind prezenţi în luptele pe care le-a purtat Radu de la Afumaţi, în victoria de la Călugăreni, în războiul pentru eliberarea de sub dominaţia otomană declanşată de Mihnea al III-lea, iar în epoca modernă, alături de revoluţionarii de la 1821, de la 1848, de cei care au înfăptuit marele act al Unirii Principatelor Române, de cei peste 10.000 de soldaţi români care s-au jertfit de câmpurile de luptă în timpul Războiului de Independenţă. Au fost prezenţi, de asemenea, în luptele pentru libertate şi dreptate socială purtate de-a lungul veacurilor de poporul român, semnificativă fiind în acest sens participarea lor la răscoala seimenilor4, adeziunea la ideile înaintate formulate de Tudor Vladimirescu5, idei ridicate pe o treaptă superioară de revoluţia română de la 1848 şi transpuse în faptă, parţial, de Cuza Vodă, pentru ca, în 1848, judeţul Vlaşca să fie zguduit puternic de frământări sociale care aveau să culmineze cu marea tragedie a ţărănimii române din primăvara anului 1907, Stăneşti, Hodivoaia şi Vieru fiind localităţi care au rămas în istoria poporului nostru6.


În perioada premergătoare revoluţiei de la 1848, ţăranii din Vlaşca şi-au manifestat deseori nemulţumirile faţă de exploatarea la care erau supuşi. În 1838, locuitorii din Cartojani se plângeau la ocârmuire împotriva logofătului din sat, care făcea abuzuri la perceperea diferitelor taxe7; în 1839, ţăranii din Putineiu nu au vrut să lucreze pământul arendaşului A. Dimitriadi, supus britanic, ceea ce îl determină pe acesta să se plângă consulului Marii Britanii în Ţara Românească (de remarcat faptul că acesta este judeţul Giurgiu, arendaşul vorbind despre „moşia Putineiu ce se află lângă judeţul Giurgiu”, în loc de oraşul Giurgiu)8; în 1840, între Ocârmuirea judeţului Vlaşca şi Departamentul din Lăuntru există o permanentă corespondenţă privind neînţelegerile dintre ţărani şi dorobanţi, impunerea ţăranilor la sarcini suplimentare9, abuzurile arendaşilor cu prilejul strângerii dărilor şi măsurării pământurilor10, la refuzul clăcaşilor de a primi în întreţinere dorobanţi din alte sate11, etc.


În 1841, Adunarea Obştească de la Bucureşti, se opunea proiectului italianului Feraldi de a construi o fabrică de zahăr la Giurgiu (avea să se construiască abia la începutul secolului XX), pe motiv că „braţele de muncă erau necesare agriculturii şi că ţăranul nu avea nevoie de obiecte de lux, ca zahărul”12.


Revoluţia s-a desfăşurat în Vlaşca mult mai greu decât în restul ţării, deoarece turcii au fost prezenţi aici încă de la 19 iulie, iar administratorul judeţului I. Filipescu, era un liberal moderat, fără autoritate, şovăielnic şi conciliator cu forţele reacţiunii, ceea ce îi făcea pe unii revoluţionari români să considere oraşul Giurgiu, capitala judeţului, drept Koblenz-ul revoluţiei române. În dese cazuri, aşa cum rezultă din rapoartele comisarilor revoluţionari, acesta nu a transpus în practică decretele, instrucţiunile şi circularele trimise de guvern, mergându-se până acolo încât drapelul tricolor, jurământul pe el şi Constituţie nu s-au realizat decât în localităţile unde au pătruns comisarii revoluţiei13. Mai mult, acesta a permis turcilor – contrar înţelegerilor dintre guvernul provizoriu şi turci – să se aprovizioneze cu cele necesare întreţinerii armatei din satele vecine oraşului Giurgiu, faptă care a determinat pe comisari să ceară înlăturarea lui şi să afirme despre clăcaşii vlăsceni că „au suferit deopotrivă toate asprimile timpului şi ale soartei, căci holere i-a secerat fără a întâmpina cea mai mică piedică medicală, lăcustele le-au pustiit holdele şi inamicii patriei le-au răcit inima”14, printre aceşti „inamici” înţelegându-se, în primul rând, administraţia judeţeană din perioada revoluţiei. În aceste condiţii, comisarii au fost primiţi cu „o bucurie nespusă, căci cu toate lungile suferinţe, cu toate calamităţile ce au tras, ţăranii nu s-au schimbat nici de cum; lor le zice fraţi. Un cuvânt, toate satele prin care am trecut recunosc de bune instituţiile ţării şi le primesc cu cea mai mare bucurie, pentru că de la dânsele depinde toată fericierea”15.


În condiţiile revoluţiei, ţăranii de la Putineiu (aveau să aibă o puternică prezenţă şi în primăvara anului 1907), Strâmba (în apropiere de Călugăreni), Talpa-Ioneşti, Hodivoaia (bombardată în 1907), Flămânda, Peretzi, Bucşani de Jos, Buteasca de Jos, Chiriacu (soldaţii din acest sat au refuzat să tragă în 1907 în ţăranii de la Stăneşti), Popeşti (lângă această localitate se află, ipotetic, Argedava lui Burebista), din Drăgăneşti de Vlaşca etc., au refuzat să mai execute lucrările câmpului, lucru reieşit din plângerile arendaşilor şi proprietarilor, plângeri care ajung – de data aceasta foarte repede – până la Departamentul din Lăuntru. „În totdeauna am arătat domnului administrator că locuitorii clăcaşi de la 11 ale trecutului iunie nu s-au supus să facă măcar o zi de clacă”16, se plângea proprietarului moşiei Putineiu, în timp ce ţăranii din Strâmba se adresau, la 19 iulie 1848, „Domnului, onorabilului guvern al Principatului poporului român” arătând că arendaşul, deşi avea contracte cu ei, îi lăsa muritori de foame, le lua vitele în silnicie şi le cosea fâneţele lor, în aceeaşi situaţie fiind şi arăturile făcute de ei pe care le-a luat, de asemenea, pe seama sa – încălcând drepturile proprietăţii şi pentru aceasta „nu ne putem odihni în casele noastre”17.


Acesta este unul din puţinele documente aflate la Arhivele Naţionale din Giurgiu, prin care ţăranii s-au plâns în vremea revoluţiei, deoarece ei au trecut direct la fapte. În Talpa-Ioneşti, clăcaşii „s-au împotrivit anul acesta la toate datoriile lor. Mi-o lăsat porumbul nesăpat, grâul l-am secerat cu alţii şi cu mare anevoinţă. O livadă de fâneţe ce au fost pe seama arendaşului au cosit-o ei... Nu se înduplecă nici într-un chip a-şi răfui banii ce sunt datori din anul trecut, după preţul ce li s-a vândut cu bună învoire, precum şi rămăşiţa de plată. Acum nu vor să iasă la clacă nici pentru treierişul de grâu ce am putut aduna”18. La Crevedia, „ţiganii, foşti robi ai proprietarului, s-au ridicat cu toţii de pe moşie, păgubitoare şi vătămătoare drepturilor proprietăţii”19, arată la 4 august 1848 Nicolae Golescu într-un ordin către administratorul de Vlaşca. La Flămânda, datorită „îndărătnicirii clăcaşilor la îndeplinirea datoriilor proprietăţii au suferit proprietarul pagube simţitoare şi prăpădenia bucatelor ce au rămas nestrânse”20.


Proprietarul moşiei Peretzi trimitea în anul 1848 o jalbă Locotenenţei Domneşti, arătând: „Nevrând să vie la munca pământului şi din a căror pricină mi-au rămas o samă de grâu nesecerat de s-au scuturat şi s-au mâncat de vitele lor, dând încă drumul vitelor şi în lunca cu fâneţe de au stricat livezile, mâncându-mi şi căpiţele ce erau strânse şi, afară de acestea, au intrat cu silnicie şi în pădurea cea ţinută de au tăiat lemne cum au vrut pentru trebuinţele lor, lucru şi mai nepravilnic. Cu un cuvânt mi-au dat jaf moşia mea, de acu înainte este a lor”21. Situaţia era asemănătoare şi la Buteasca de Jos, unde clăcaşii „pă ale lor producturi le-au ridicat de pe câmp mai înainte de a da dijma, încât tot venitu moşiei s-au făcut pradă a nepravilniciei lor”22. Un caz aparte îl reprezintă arendaşul moşiei Popeşti, care nu a vrut să dijmuiască pe ţărani: „acesta cu nici un chip nu voieşte a dijmui pe locuitori”, faptă considerată de Ocârmuire de Vlaşca drept o „rătăcire”23. De la Cacaleţi, arendaşul arată: „Silit am fost de-am luat oameni din sate străine cu plată, câte 3 lei pe zi fiecăruia, de mâncare şi băutură le-am dat spre a lucra la arie”24.


Numărul acestor reclamaţii a fost foarte mare, mai ales la Departamentul din Lăuntru, ceea ce îl determină la un moment dat pe administratorul de Vlaşca să pună pe o asemenea reclamaţie, deşi era a unui proprietar, următoarea rezoluţie: „Să se pătrundă mai întâi de punerea la cale ce s-a făcut asupra reclamaţiei ce a dat Ministerului şi înainte de a reclama că nu vede nici o urmare”25. Şi avea perfectă dreptate în acest caz deoarece, prin raportul din 9 august 1848, căpitanul Gheorghe Metereştiu, arătând că a primit poruncă să meargă la moşia Putineiu pentru a rezolva reclamaţia proprietarului Costache Grigore Suţu, menţiona că a reuşit să strângă „pă cei mai mulţi lăcuitori; le-am făcut cunoscut cele poruncite, sfătuindu-i de a duce şi dânşii la îndeplinire sarcinile şi toţi într-o glăsuire a răspuns că de vreme ce ar fi vândut proprietarul orzu la ordinea turcească... la nici una nu se vor supune”26. Şi aveau dreptate ţăranii, pentru că şi astăzi la Putineiu se mai menţin toponimele de Valea şi Stejarul lui Mihai – amintiri ale luptei din ianuarie 1595, purtată aici de Mihai Viteazul.


Fiind informat, probabil, de această rezoluţie, Nicolae Golescu îi scria la 17 august 1848: „în numele patriei, în numele meritelor dumitale şi în numele dreptăţii, te rog fă toate mijloacele ca să împaci amândouă părţile, căci dumneata vezi ce triste rezultate pot aduce asemenea reclamaţii. Domnule, un ordin numai, în asemenea împrejurări, nu este destul; trebuie ca dumneata să îndatorezi pe domnul suptadministrator şi pă comisari să umble neîncetat prin sate şi să nu plece de la un sat la altul până ce nu-i va vedea duşi la lucru... sper ca să înţeleagă” proprietarul, „ că într-o revoluţie sunt şi oarecare pagube ce nu se pot evita”27. În cazul moşiei Peretzi, rezoluţia pusă de Nicolae Golescu menţiona: „Domnul administrator va supune pe aceşti locuitori cu măsuri strălucitoare la grabnice îndeplinire ale ştiutelor datorii, spre a nu suferi jeluitorului vreo pagubă, căci va fi în a lor răspundere”, în timp ce pentru Crevedia trimitea ordinul nr. 5436, din 14 august 1848, în care arăta: „dacă măsurile ce vei fi luat n-au dat rezultatul trebuincios întru îndestularea drepturilor domnului reclamat, atunci să pui dumneata în lucrare cea din urmă măsură ce s-a cerut prin ordinul suptiscălitului din 16 iulie, supt. Nr. 4370, trimiţând la această moşie comenzi de ostaşi după înţelegerea ce vei lua cu d. Comandir, ca prin ecsecuţie să supue pe acei îndărătnici lăcuitori la grabnica îndeplinire a legiuitelor lor datorii... spre o desăvârşită încetare a neorânduielilor”28. Era un lucru greu de realizat, mai ales la începutul lunii septembrie, când, pentru un caz asemănător, administratorul de Vlaşca era informat că nu se pot trimite cei 30 de soldaţi şi ofiţerul solicitaţi, deoarece „ se află prea puţini soldaţi, fiindcă s-au trimis cu asemenea trebuinţe în tot districtul”29, aspect din care desprindem extinderea revoluţiei în mai toate satele din judeţ.


Sub imboldul generoaselor idei ale revoluţiei avem şi cazuri în care s-a încercat să se facă dreptate clăcaşilor. În Hodivoaia se cerea să se ia măsuri împotriva arendaşului: „Şi vei despăgubi pă reclamangii pentru orice asupriri vei dovedi că au suferit împotriva condiţiilor de arendare”30, iar în cazul satului Bucşani de Jos, proprietate a lui Alexandru Vilara, subadministratorul de Neajlov făcea un raport în care arăta: „iar arendaşul fără a mai pierde vremea, să să întoarcă negreşit de fondul legilor, mărginindu-se în viitor de a mai năpăstui în alte proprietăţii”31. Sunt idei generoase care aveau să-i facă pe clăcaşii de la Stăneşti să se opună isprăvnicelului şi dorobanţilor: „nu numai că nu s-a supus un locuitor a ieşi, dar încă unul, şi anume Stoica Gâscă, puind mâna pe un lemn, a dat de-a rupt mâna isprăvnicelului”, iar la Hodivoaia, când subocârmuitorul Iordache Cacaleţeanu a încercat să comunice poruncile stăpânirii, de după 13 septembrie 1848, a fost întâmpinat de ţărani „cu strigări că nu voiesc a cunoaşte şi nu muncesc o zi de clacă arendaşilor, întrebuinţând vorbe necuviincioase, azvârlind şi publicaţiile înapoi”32, şi acest lucru se făcea în timp ce la Giurgiu se aflau întemniţaţi capii revoluţiei române spre a fi expulzaţi în ţară.


Dacă această rezistenţă a fost atât de aprigă încât ţăranii cereau să nu se mai trimită dorobanţi în sat la dânşii, pentru că nu va fi bine – situaţie valabilă pentru întregul judeţ – acest lucru se datora faptului că erau conştienţi că, odată cu înfrângerea revoluţiei vor trebui să răspundă pentru faptul că s-au ridicat la rangul de oameni şi că vor trebui să plătească mari despăgubiri proprietarilor şi arendaşilor.


Dintre nenumăratele cereri de despăgubire ale arendaşilor, făcute după înăbuşirea revoluţiei, reţinem jalba arendaşului moşiei Bălănoaia, Alecu Izescu, prin care acesta solicita următoarele: „a mă despăgubi de la 43 lăcuitori clăcaşi pentru 40 pogoane porumb, însă 2 părţi săpate până la revoluţie şi o parte nesăpată căci n-au voit a de supune în lucru la datoria clăcii: apoi l-au şi păscut cu vitele lor ce umbla slobode pe câmpuri fără nici o îngrijire, de la care puteam a mă folosi pă puţin două chile mari de un pogon; livezile de fân ce erau a le cosi, pă seama mea, în silnicie ei le-au cosit pă seama lor şi ce mai rămăseseră a băgat vitele de le-a păscut; îmi cer despăgubire de 100 de cară ce să va bine chibzui; mi-au mâncat cu vitele din arie, ce erau slobode, trei cară de fân de măsură şi 2 de paie după cercetarea făcută pe loc; cer a mă despăgubi câte două chile de pogon”. În faţa acestor acuzaţii, clăcaşii au arătat că nu se puteau obţine două chile mari de porumb de pogon, deoarece „au fost mărunt şi plini de buruieni căci au fost lovite de secetă şi nu răsărise bine la vremea lui din pricina sămânţii pusă în pământ care au fost roşie şi stricată, iar cu vitele nu suntem precum d-lui arată; nu cunoaştem să fi cosit fânul în silă, ci ca întocmai am urmat şi i-am răspuns şi dijma din cât fân am agonisit din livezile noastre dintru câmp, dar nu livezi osebite pe seama d-lui, iar în anul acela s-au făcut petice de fân din pricina secetii care au fost poate să fi mâncat din scăpare vitele, dar să le fi închis la obor dacă le-au prins în aria cu paie şi fân; noi nu cunoaştem, că oricând ne-au chemat la clacă, am fost săritori”33.


Se pare că aceste argumente ale clăcaşilor au fost luate în seamă de comisia care a cercetat pagubele produse în acest sat în timpul revoluţiei, deoarece ea propune ca arendaşul să fie despăgubit cu 2000 lei pentru 40 chile de porumb, cu 140 lei pentru două care de fân şi două de paie, cu 120 de lei pentru 3 chile de orz şi cu 400 lei pentru 10 care de fân din livezi, suma totală de 2660 lei reprezentând jumătate din pretenţiile arendaşului.


Revoluţia română de la 1848, în întregul ei, rămâne o pagină luminoasă în memoria poporului român, la acestea contribuind aşa cum se vede – şi ţăranii din judeţul Vlaşca.


Prof. Ancu Damian


NOTE




  1. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, Bucureşti, f.a. p. 23-24.




  2. Bucur Mitrea, Contribuţii la formarea poporului român. Necropola din secolul al VIII-lea de la Izvoru-Giurgiu, în „Ilfov File de istorie”, Bucureşti, 1978, p. 105-110.




  3. Documente privind istoria României, B. Ţara Românească, veacul XII, XIV şi XV, Bucureşti, 1953, p. 255.




  4. Istoria României, vol. III, Bucureşti, 1964, p. 185.




  5. Ibidem, p. 875.




  6. Nicolae Ajităriţei, Documente privind răscoala din 1907 în judeţul Giurgiu, Bucureşti, 1982.




  7. Arh.Naţ. Giurgiu, fond Prefectura Judeţului Vlaşca, dosar 31/1839.




  8. Ibidem, dosar 25/1839, f. 727-728.




  9. Ibidem, dosar 2/1840.




  10. Ibidem, dosar 7/1840.




  11. Ibidem, dosar 12/1840.




  12. Istoria României, vol. III, p. 962.




  13. Pentru activitatea comisarilor de propagandă din judeţul Vlaşca vezi Paraschiv Marcu, Activitatea comisarilor de propagandă din judeţul Vlaşca în timpul revoluţiei de la 1848, în „Ilfov...”, p. 275-278.




  14. Vezi raportul comisarilor de propagandă D. Duţescu, C. Burlacu şi Veniamin Ierodiaconul, în Anul 1848 în Principatele Române. Acte şi documente, vol. III, Bucureşti, 1902, p. 34.




  15. Ibidem.




  16. Arh. Naţ. Giurgiu, fond Prefectura Judeţului Vlaşca, dosar 1/1848, f. 36.




  17. Ibidem, f. 28




  18. Ibidem, f. 22




  19. Ibidem, f. 14




  20. Ibidem, f. 18




  21. Ibidem, f. 40. Petrache Peretz, proprietarul acestei moşii, a fost, în epoca respectivă un om cu vederi înaintate, familia sa fiind angrenată puternic în revoluţia de la 1848. Vezi în acest sens N. Capsali, O figură giurgiuveană mai puţin cunoscută, în „Ilfov...”, p. 297-302.




  22. Arh. Naţ. Giurgiu, fond Prefectura judeţului Vlaşca, dosar 1/1848, f. 32.




  23. Ibidem, f. 48




  24. Ibidem, f. 10




  25. Ibidem, f. 3




  26. Ibidem, f. 2




  27. Ibidem, f. 18




  28. Ibidem, f. 19




  29. Ibidem, f. 54




  30. Ibidem, f. 11




  31. Ibidem, f. 38




  32. Paraschiv Marcu, op. cit., p. 278




  33. Arh. naţ. Giurgiu, fond Prefectura Judeţului Vlaşca, dosar 2/1849, f. 14-18.



captcha reîncarcă imaginea

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.